Nicu și Sorin, doi acrobați din Brașov, le-au făcut pe Andra și Andra și Alexandra Dinu “să se dueleze” în cadrul ediției trecute de la “Românii au talent”. Tinerii au avut o apariție incitantă pe scena emisiunii, iar la scurt timp după ce au venit în fața juraților, carismatica actriță i-a spus soției lui Cătălin Măruță: “De ce vorbești tu acum?”; discuția de culile a fost divulgată de talentata cântăreață, spre amuzamentul tuturor.
Andra Măruță a reacționat la replica Alexandrei Dinu și a avertizat-o astfel: “Data viitoare (n.r.: următorul concurent) o să fie pentru tine!”. Ulterior, artista și-a îndreptat atenția spre cei doi tineri, cărora le-a spus: “Sunteți căsătoriți? Am o prietenă care este necăsătorită!”.
În vârstă de 31 de ani, acrobații au oferit un răspuns negativ, iar Alexandra Dinu a exclamat: “Oh, ce bine!”. DUO Nicu & Sorin a făcut numărul acrobatic de mâini în mâini și a fost îndelung aplaudat de juriu, dar și de spectatorii aflați în fața ecranelor.
“Eu cred că în acest sezon, noi românii vom avea o revelație în ceea ce privește numărul oamenilor talentați. Noi avem foarte mulți oameni talentați care din nefericire sunt nevoiți să lucreze în afara granițelor. Asta a fost șansa noastră, să îi vedem noi anul acesta pe ei. După ce se va reveni la normal, veți vedea: vor zbura din nou. Acolo unde vor fi cu adevărat apreciați și remunerați pe măsura investiției pe care o fac ei zilnic”, a afirmat Andi Moisescu după numărul celor doi sportivi.
“Vedeți-vă de treabă, profitați că stați mai mult pe acasă, pregătiți numere noi, nu vă gândiți la căsătorie pentru că o să tresăriți la fiecare ușă trântită, nu o să mai puteți ridica nicio pungă de un leu goală de la pământ și o să plângeți din senin. Riscați enorm. Are și căsătoria farmecul ei, totuși. De la mine, aveți un «Da!»”, a declarat Florin Călinescu.